Muntele, dragostea mea

Blog

view:  full / summary

Soimul

Posted on September 9, 2015 at 4:55 AM Comments comments (0)

Am avut odata un pui de soim, 

Drag si dulce, suflet minunat

Ieseam printre flori, amandoi sa fim

Dar intr-o zi spre cerul albastru a zburat.



De atunci il vad mereu zburand,

Rotind in cercuri peste carare

Mi-as dori sa fiu acel vant

Care trece prin aripile tale.



Ochiul lui e rece, ca de gheata,

Nu se va intoarce, o stiu...

Il privesc si sufletu-mi ingheata

Sa-mi inabus asa durerea? Nu stiu...

Despre notiunea de ,,nume''

Posted on July 12, 2015 at 9:55 AM Comments comments (0)

Astazi mi-am propus sa va conving sa cititi cate ceva interesant. Ceva stiinta pura

Sper eu ca veti avea rabdarea necesara

 

Inca din antichitate s-a pus problema care este relatia dintre obiecte si numele lor. Cheia problemei consta in hotararea daca denumirile obiectelor au reiesit din natura lucrurilor sau daca denumirile au pornit din interventia directa a omului (nume date de om). Platon, in ,,Kratylos, sau despre corectitudinea cuvintelor’’ dadea o solutie: ,,ar trebui sa fie o forta mai mare decat cea omeneasca care le-a dat obiectelor primele nume’’ Se accentueaza ca si obisnuinta si conventia are un rol. Demokrit, refuza o origine supranaturala a numelor, el isi dovedeste punctual de vedere in care denumirile se bazau pe conventie si obisnuinta: exista cuvinte care denumesc obiecte, care sunt in parte diferite dar si cuvinte care se deosebesc fonetic dar care denumesc acelasi obiect.

 

Ne vom intreba fireste: de ce folosim noi azi denumiri ca de exemplu ,,pisica’’ sau ,,caine’’…denumiri care indica animalul respectiv. Asa le-am auzit noi de la parintii nostri, de la bunici si asa le vor auzi si copiii nostri dar si nepotii. Oare de ce nu putem schimba aceste denumiri cu unele date de noi? O sa aflam pe parcurs…

 

Sub denumirea de ,,NUME’’ se pot intelege multe. ,,Numele este sunet si fum’’ raspundea Faust la intrebarea renumita la lui Gretchen si accentueaza : ,,sentiment este totul’’. Daca invitam pe cineva sa ii spuna copilului pe numele ,,corect, potrivit’’,

atunci dorim sa aflam tocmai acele corelatii, legaturi logice adanci. Numele este ,,o parte a existentei si a sufletului’’ (Th. Mann).Eroul epopeei din Evul Mediu al lui

Wolfram Eschenbach nu avea nume si de aceea pentru el era neimportant atata timp cat stie ca acasa era numit ,,fiul drag, bunul fiu, frumosul fiu’’. Devine persoana adevarata abia atunci cand i se afla numele adevarat ,,Parzival’’. Cine cunoaste numele unui spirit si ,, ii spune pe numele adevarat ‘’ poate sa ii cuprinda fiinta , sa il stapaneasca. Regina basmului castiga putere asupra spiridusului cand ii spune numele, cele 7 vrajitoare din ,,Zigeunerlied’’ (Goethe) sunt blestemate si proscrise cand li se pronunta numele.

 

La baza denumirii de ,,nume’’ stau interpretari contrare, intelesuri si semnificatii diferite. ,,Nume’’ pe de o parte ca in invelis formal al intelesului, la care, printr-o explicare a intelesului se ajunge la semantica, pe de alta parte, ,,nume’’ ca o denumire a unei finite, care se identifica cu ea sin u se ajunge la semantica ci la o relatie, o legatura cu acea fiinta, o intelegere deplina si clara cu un singur inteles. In primul caz vorbim de ,,nomen appelativum’’ si al doilea caz de ,,nomen proprium’’.

Numele si apelativele formeaza vocabularul unei limbi. Ele stau laolalta intr-o relatie reciproca si o delimitare care uneori este foarte grea.

 

O particularitate a numelor proprii consta in felul in care functioneaza. Un apelativ, de exemplu ,,Leu’’ are in sistem un inteles precis, anume: ,,mamifer rapitor, de un anume fel si specie’’. Ceea ce denumeste acest cuvant intr-o propozitie scrisa sau vorbita este motivate de ,,Langue’’

Altfel e problema cand vorbim de nume proprii: un nume de familie ,,Leu’’, relatia sa cu o fiinta, un anume om, este astazi total nemotivata. Intelesul cuvantului ,,animal de prada’’ este neesential, are rol secundar. Cuvantul ,,Leu’’ este de ajuns pentru

IDENTIFICARE fara ca vreun oarecare inteles sa se rasfranga asupra animalului. Daca auzim ca vine cineva nou pe care il cheama ,,Leu’’, credem ca acea persoana este masiva, cu par valvoi si voce groasa, cu o privire aspra care te face sa te simti mic, sa simti frica pana in cel mai ascuns ungher al sufletului tau. Cand intra pe usa, spre surprinderea tuturor, este un omulet mic ,,jumatate de buletin’’, chel si simpatic. De aici rezulta ca numele nu are nicio legatura cu intelesul.

Oameni cu nume gen Ciobotaru, Croitoru, Lacatus pot avea orice alta meserie. Scopul numelui este IDENTIFICAREA nu CARACTERIZAREA. Avem nevoie de nume pentru a scoate in evidenta indivizi sau fenomene din tot ceea ce ne inconjoara. ,,Cine e singur, nu are nevoie de nume, nu este nimeni in jur cu care sa poata fi confundat’’. (Schiller)

 

Denumiri pentru obiecte care exista numai intr-un singur exemplar (soare, luna) nu sunt nume proprii ci apelative. Chiar daca azi stiinta a mai descoperit un soare si o luna in alt sistem, tot apelativ este.

 

Ca Intelesul apelativ mai poate supravietui in nume, o demonstreaza traducerea in si din alte limbi. ,,Schwarzwald’’ -> ,,Black Forest’’, Padurea Neagra’’, ,,Rocky Mountains’’ -> ,,Felsengebirge’’ ,,Muntii Stancosi’’. . La numele de persoane, este imposibil.

 

 

O trecere, o tranzitie de la apelativ la nume propriu este posibila totusi.

La nume de persoane sau de orase ca Berlin, Dresden, nu are nimeni dubii. Dar nume ca ,,Fink’’ (cinteza), ,,rose’’ (trandafir), vorbim pe negandite de nume de pasari si de flori cu toate ca nu e vorba de nume proprii. Exista intr-adevar nume de caine ,,Leo’’.

 

Aceasta tranzitie o observam mai bine la numele noastre, romanesti. Cum spuneam, numele arata o identificare, nu o caracterizare. Totusi…se poate si invers. Unele nume proprii, la inceput nu erau nume proprii, ci porecle, caracterizari. Fireste, rolul unei porecle este de a caracteriza. Mai sus dadeam niste exemple: Ciobotaru, Croitoru, Lacatus, Geambasu, (negustor de cai), Pescaru,Vanatoru si alte asemenea. Lesne de observat, ele indica o meserie sau o deprindere neobisnuita care este caracteristica unei persoane, un dar, un talent. Iar porecla nu are o conotatie negative ci are un sens pozitiv, un fel de supra-nume, o recunoastere a acelei calitati. Numai ca…oamenii aceia aveau la randul lor un nume de familie dar in comunitate erau cunoscuti dupa porecla, nu dupa numele real. Incet, incet, aceste supra-nume au luat locul numelui de familie initial.

 

O particularitate deosebita o reprezinta numele care indica apartenenta. Moldova este regiunea specifica a acestei paricularitati. De fapt, aici explicatia acestornume nu este decat una fizica, extragramaticala, stilul de viata,…si mai pe romaneste si de-a dreptul spus, prostia si incompetenta functionarilor care au facut actele. Se facea recensamant, se faceau acte de proprietate, buletine. Functionarii se duceau prin sate si datorita stilului de viata (barbatii erau ciobani si mergeau cu oile la munte) nu gaseau in sate decat femeile si copiii. Si intrebau un copil pe ulita : ,,Al cui esti tu?’’ Raspuns: ,,A(l) Mariei’’. Fireste, pe mama copilului o chema Maria. ,,Si tie cum itii zice?’’ ,,Vasile’’. Deci ,,Amariei Vasile’’ Si asa treceau in acte.

Numele compuse

 

Majoritatea numelor germanice sau slave sunt formate din mai multe cuvinte, substantive. Aceste nume sunt simboluri sentimental-romantice, metafore care se refera la razboaie, lupte, arme, trairi sufletesti, ceea ce parintii doresc de la copil…si uneori se refera la pace.

Asa avem in germana:

Gothard = göttlicher Kraft (putere dumnezeiasca)

Gotfried = göttlicher Frieden (pace dumnezeiasca)

Berihart = stark wie ein Bär (puternic ca un urs)

Adolf = ad(liger) Wolf (lup nobil)

Wolfgang = gehen wie ein Wolf (mers de lup)

Gerhart = Speer + hart (puterea lancii)

Hiltibrant = Kriegsschwert (sabie de lupta)

Sigfried = siegen + Frieden ( a invinge + pace)

Sigimunt (Sieger + Schützer) (invingator + protector)

Allarik = deasupra tuturor oamenilor

 

In engleza: Shakespeare

 

In slava: Mieczyslaw (slava sabiei)

Boguslaw (slava lui dumnezeu)

 


Noi

Posted on September 25, 2013 at 5:20 PM Comments comments (0)

Flori,

Vise

Si noi...

Petale

Udate

De ploi...

Gradini

Inflorite

Si noi!

Miresme,

Delicate

Pentru noi...

Privim

In tacere

Amandoi...

Vise

Sperante

In doi...

Ploua

Cu flori

Peste noi...

Noapte de iarna

Posted on September 25, 2013 at 5:20 PM Comments comments (0)

Cioburi de ger se desprind

Din inaltimea cerului,

Florile noi nascand

Sclipirea curcubeului.


 

 

Noapte alba, rece,

Cu zgomote ciudate,

Stelele cu farmece

Noptilor plecate.


 

 

S-a schimbat lumina

Padurii asta-seara,

Ciudata-i acuma:

De miere si ceara.


 

 

Tacerea si Luna

Ne apar in cale,

Fiecare cu taina

Sau tainele sale.


 

 

Insa ca intotdeauna

Padurea pare vie,

Ce spune ea intruna

Poate numai Luna stie.

 

 

Primul urlet de lup

Nu-l uiti niciodata:

E iarna si in trup

Si frica deodata.

Doua lacuri

Posted on April 28, 2013 at 4:15 PM Comments comments (0)

Peste padurile nemiscate

Cade stralucirea blanda a lunii

Impletind cu raze fermecate

Povesti din taina lumii.



 

Un lup se plimba pe colina

Se uita-n sus la ea in noapte

Parca ar asculta o doina

Ce se-aude incet, cu soapte...



 

Sus, inspre bolta cea senina

Aburi se ridica usor in noapte

Inima spune, de ganduri plina

O rugaciune linistita de noapte.



 

Pasii il poarta munte peste munte

Si ritmul e acelasi si nu se opreste

Il asteapta in codru, iubirea lui

Doua lacuri, verzi-albastrui...



 

Credea ca vor fi ale lui

Si le iubea pe viata

Si sufletul ii era plin

De dragoste si viata!



 

Din drum, fericirea i s-a intors speriata

Si groaza-l cuprinse vazand indata

Pamant uscat, erau secate ale lui

Doua lacuri verzi-albastrui...



 

Nimic nu a vazut, suflet stins

Nici pe mal macar o floare

A fost un vis si doar un vis

Incolo totul a fost eroare!



 

Oriunde era candva plecat

Ii era frica de ceva neasteptat

Ca nu-si va mai vedea iubirea lui,

Cele doua lacuri, verzi-albastrui...



 

Pe cararea pribeaga, viata i se frange

Ah, curge o lacrima de sange!

Il mistuia acum un dor nespus

Sa vada lacurile, privindu-le de sus...



 

Le va zari de sus, de printre stele

Toata ziua se va uita la ele

Le va pazi, sa nu fie tulburate ale lui

Doua lacuri, verzi-albastrui...

Floarea de colt

Posted on April 11, 2013 at 12:35 PM Comments comments (0)

1) Introducere

Cand placile tectonice au inceput sa se loveasca intre ele, s-au format muntii. Odata cu ei, s-a ridicat si un strat de pamant, care pe varfuri, dateaza inca din perioada aceea, nesuferind schimbari de compozitie prea mari. Ce s-a schimbat, a fost aparitia unor minerale datorata stancilor ridicate spre cer. Odata ridicate, flora a fost supusa unor schimbari de adaptare la acele conditii. Aceste conditii de la peste 1800 de m altitudine, sunt similare cu cele din tundra nordului indepartat, iar la noi poarta denumirea de tundra alpina. Conditiile atmosferice fac viata extrem de grea pentru plante: caldura mare in timpul verii (la suprafata) si frig puternic iarna. In afara de asta, vantul sufla puternic iar radiatiile solare sunt extrem de puternice (stim cu totii ca bronzul de munte dureaza). Plantele au fost obligate sa isi modifice biologia, sa se adapteze. Astfel, in tundra alpina a aparut un anume fel de plante: ierboase, mici, uneori taratoare. La sol ele isi absorb caldura necesara vietii de vara (3 luni/an) si sunt ferite de vantul puternic. Unele plante sunt acoperite de ceara (saxifraga) sau de peri (floarea de colt), cu scopul de a le apara de intemperii. In majoritatea cazurilor, plantele stau grupate, formand mici insulite de specii, ca un mozaic mare pe tot muntele.

 

2) Solul

Solul la aceste inaltimi, este similar nordului indepartat, circumpolar, format din soluri brune eu-mezobazice. Cele de la poalele muntilor au devenit soluri luvice si brun-roscate datorita minereurilor de tot felul, in special fier. Solul de la aceste inaltimi a devenit sarac in elemente nutritive, caci nu avea de unde sa primeasca inapoi aceste nutrimente. Nu chiar sarac, dar incomparabil mai prost decat cele de la campie.

 

3) Despre floarea de colt

O sa trec peste prezentarea de ansamblu si o sa trec direct la subiect. Ea este planta din stepa mongoleza (citeste [/i]tundra alpina[i]) si s-a raspandit in zonele similare, muntii din Europa, Asia si America de Nord. Mai jos de 800 m altitudine, nu o gasim, in parte din cauza padurilor care o ascundeau de lumina, in parte ca mai nou, lumea o poarta la piept sau o pune in tablou...

Ea crescand pe crestele muntilor, uneori pe pajistile alpine, este supusa tuturor intemperiilor. De multe ori o gasim in crapaturile stancilor, pe o bucatica de pamant care nu atinge marimea unui pahar obisnuit. Solul este afanat si pietros, uneori amestecat din cauza ca stanca se crapa datorita diferentelor mari de temperatura dintre zi si noapte, o alta cauza ar fi apa care se prelinge in aceste crapaturi si iarna ingheata (isi mareste volumul) si face stanca friabila. Rezulta un amestec de pamant ciudat, afanat, plin de roca si minerale. Pe aceasta bucatica de pamant, creste floarea de colt. Alta sursa de apa nu are decat ploaia, zapada si roua.

 

Ce este acum deosebit de interesant, este ca planta s-a obisnuit sa nu consume decat foarte putini nutrienti, dar traieste in zone unde orice alta planta ar muri datorita mineralelor asimilate de pamant. Ea nu creste decat pe soluri calcaroase si nici acolo peste tot. Daca nu are calciu, ea creste pipernicita si firava. Calciul din stanca (calcarul) este dizolvat de ploaia care are un PH acid si intra in pamant. Asta nu e tot. Vorbeam de stanci, in afara de calcar (carbonat de calciu CaCo3) ploaia dizolva si piatra, siliciul adica. Bucatica aceea de pamant cat o palma, devine un amestec letal de calcar si acid silicilic. Pe romaneste, in compozitia solului trebuie sa existe neaparat cremene crapata. Floarea de colt traieste in sol calcaros si unde exista acest acid silicilic (nu acid salicilic, aspirina, sa nu cititi gresit)...nu in alta parte.

 

Afland aceste date, am primit seminte de la un amic si m-am pus pe treaba. Acum vine principalul: semintele sunt extrem de mici, intra cam 6-7 intr-o samanta de mac. Foarte usoare, plutesc. Vantul le duce usor, de aceea gasim planta la acele inaltimi in fisuri, pe verticala, locuri extrem de greu de ajuns daca tii la viata ta... Finndca plutesc, ele nu se pot ingropa in sol ci raman la suprafata. Am pus si eu seminte ingropate si nu au incoltit. Exista anumite seminte (ca si la plantele carnivore) care germineaza numai in prezenta luminii. Floarea de colt face parte din acea grupa de plante ale caror seminte germineaza la lumina.

 

Plantele incoltite sunt extrem de firave, mai subtiri decat un fir de par. Acum pe crestele muntilor are loc un fenomen ciudat, primavara nu ploua decat rareori, dar muntele este acoperit de nori si ceata. Norii si ceata dau apa necesara plantei incoltite pana la varsta de 1 luna, fiind atat de firava, o simpla ploaie o rupe sau o lipeste de sol si ea nu se mai poate ridica...de fapt pamantul acopera frunzulitele si fotosinteza, ioc. Un "nou nascut" moare. O simpla ploaie poate omora o generatie de plante. Mai rau, daca nu este ceata sau nor, plantuta se usuca de seceta, ea trebuie sa aiba apa in permanenta pana la varsta de 1 luna.

 

Trecuta de varsta asta, grijile dispar. Planta creste (0,5 cm / luna) iar pe la 3 luni incepe formarea paslei, chiar in perioada secetei de vara. Rolul paslei este de a o feri de razele de soare (ultraviolete), si de a capta apa, ceata, norii, in perioada de seceta cand pamantul se usuca tare. Firul de pasla este gros de 18 microni si este gol pe dinauntru, arata ca o teava de sticla. Parul ursului polar este la fel. Functioneaza ca o sera, razele intra in firul ca o teava si caldura este transmisa plantei, lasand totusi sa treaca destula lumina necesara fotosintezei. Alt rol, pasla nu da voie sa se evapore apa captata, ea mai creaza si un climat de sera plantei.

 

Vine toamna si planta se pregateste de hibernare. Frunzele dispar si pasla apare pe rizom. Dupa odihna, ea apare iar primavara pe creste (in mai) si abia in al doilea an infloreste (iulie-august). Atat s-a obisnuit cu acest regim de viata, incat daca nu ii acordam odihna, somnul de iarna, ea infloreste, isi consuma energia si moare. Toamna faca alte seminte care stau sub zapada si primavara se astern pe sol, la lumina. Si ciclul continua.

 

Cum am reusit eu:

-Semintele puse presarate pe pamant si cutia asezata la umbra, dar nu intuneric. Au incoltit dupa 6 zile, pentru ca am stat pe capul lor sa le fac atmosfera umeda in aer...

-Am scos rasadnita la soare plin

-Am mesterit un "facator de ceata" ca plantele sa aiba conditiile necesare pana la 1 luna. Pe cele udate altfel, le-am pierdut.

-Solul: 50 % pamant brun la culoare, 20 % calcar (creta scolara, praf de gips, BCA pisat, scoici, coji de oua uscate la cuptor, marmura pisata, piatra de calcar naturala). Fireste nu toate amestecate ci numai cateva ce gaseam atunci, in combinatii diferite. Restul de30% cremene sparta cat un bob de mazare si nisip grosier. Am amestecat pamantul pana la omogenizare.

-La 45 de zile am facut transplantarea, cu grija sa iau tot balotul de pamant, de aceea puneam putine seminte intr-o rasadnita ca sa am loc de bagat lingurita si sa iau tot "ansamblul" pamant-planta, fara sa deranjez radacinile. In ghiveci, am facut o gaura in pamant in care puneam asa cu totul planta, fara sa presez pamantul. Multe le-am pierdut, caci am presat pamantul si s-a sufocat planta, apoi n-am mai presat pamantul decat prin udare.


 

Bulbuci de munte "trandafir de munte"

Posted on April 11, 2013 at 12:10 PM Comments comments (0)

Pasind spre inaltimi, intalnim o alta planta rara. Galbenul ei atrage atentia inca de departe iar forma sferica a florii ne aduce aminte de trandafir. Un trandafir pe crestele muntilor? Da...

 

Trollius europaeus, (familia Ranunculaceae), asa este denumirea latineasca, atinge o inaltime de 20-60 cm cu frunze palmat sectate si creste numai in etajul subalpin si alpin. Face o singura floare cu pana la 15 petale care se acopera una pe alta, formand o floare globuloasa. Remarcabil este numarul de foliculi liberi din centrul florii. Parfumul ei deosebit ( o floare atat de mica si emana atata parfum!) dar si aspectul ei deosebit, au adus-o in pragul extinctiei, fiind trecuta pe lista rosie a plantelor pe cale de disparitie. Motivul? Arealul restrans, pasunatul, culesul nechibzuit...caci infloreste in mai-iunie.

 

Planta este compusa dintr-un rizom care are rol de stocare de elemente nutritive si la suprafata aparand mugurii prin care se inmulteste. Deasupra rizomului se afla o rozeta de frunze amintind prin forma lor de Geranium, de forma unei maini, pe partea superioara fiind verde inchis, pe partea inferioara verde deschis.

 

O sfera este floarea...oare cum se polenizeaza? Sus, are numai un mic "orificiu" care lasa sa intre numai anumite insecte mici si musculite. Insectele zburatoare din genul Chiastochaeta isi depun ouale in ovarul florii, iar unele larve devin hrana semintelor in crestere De fapt, se mananca unii pe altii...larvele se hranesc din seminte si semintele din larve...rezulta un compromis acceptat de ambele specii... Prin multe trebuie sa mai treaca aceasta mica minune de floare pentru a supravietui in timp...Odata aparute semintele, ele se imprastie cu ajutorul vantului, fiind necesara "expunerea" la frig si intuneric, ambele conditii simultan, ceea ce iarna ofera din belsug acolo sus pe crestele muntilor.

 

Ajungand pana la altitudini de 3000 de metri, planta are nevoie de un pamant care sa fie bogat si permanent umed.

Fiind otravitor, era folosit impotriva scorbutului. Otravitor e un fel de a spune, caci este utilizat in medicina...in probleme de dragoste...

 

A fost aleasa "planta anului" in 1995.


Cypripedium calceolus (papucul doamnei)

Posted on April 11, 2013 at 12:10 PM Comments comments (0)

I.Simionescu o descria foarte frumos: " Cand o vezi pentru prima oara, te opresti in fata ei ca in fata unui tablou vestit...nu iti dai seama...e o bijuterie de safire, rubine si diamante , un fluture rar sau un colibri ratacit pe plaiurile noastre?"

 

Pe buna dreptate, aceasta planta te vrajeste. Astazi putini mai au norocul sa o vada in natura, fiind culeasa fara mila. Creste la umbra padurilor de fag sau in luminisuri de padure din muntii calcarosi: Bucegi, Retezatul Mic, Ceahlau, Rarau.

 

Inaltime 15-50 cm

 

Descriere Planta perena cu rizom tarator acoperit cu solzi din care pornesc numeroase radacini. Tulpina este cilindrica, frunze lat eliptice sau ovate dispuse altern pe tulpina. Flori solitare, uneori cate doua, cu labelul ca un papuc galben; celelalte foliole ale perigonului sunt purpurii-brune. Fructul este o capsula cu numeroase seminte. Cele cateva zeci de mii de seminte arata ca pudra de talc si pentru germinare au nevoie de o ciuperca pentru simbioza.

Se poate considera si o planta "capcana" pentru insecte, cai ele ca sa ajunga la nectar trebuie sa intre in label; de acolo nu pot iesi decat atingand cele 2 stamine cu polen.

 

Denumiri populare : papucul doamnei, condurul doamnei, papucul vinerei, blabornic.

 

Inflorire mai-iunie

 

Raspandire In toata lumea (din America de Nord pana in China) se cunosc 35 de specii. In europa este numai 1, fiind o planta submeridionala, de climat montan temperat, altfel spus...geofit eurasiatic continental; specie mezofila, mezoterma. Iubeste umbra, dar creste numai pe teren calcaros.

 

Particularitati Desi iubeste umbra, nu suporta coroanele copacilor de deasupra atunci cand sunt dese; va inflori din ce in ce mai rar, apoi deloc si in cele din urma planta moare. Terenul sa fie umed dar nu sa balteasca.

 

 

Despre cultura in gradina noastra

 

Creste cel mai bine la margine de livada sau de gard, acolo unde are umbra obligatorie in timpul pranzului. Pamantul trebuie sa fie umed dar nu cu balti, atacurile daunatorilor fiind rare (melcii) si ei pot fi combatuti cu substantele din comert fara a afecta planta. Un pamant usor si sfaramicios este important, dar trebuie sa contina obligatoriu argila si calcar. Pentru a face pamatul poros se utilizeaza perlit si piatra ponce sfaramitata, un drenaj din pietre este imperios necesar daca pamantul are proprietatea de a balti si de a face noroi.

 

Specii

-Cypripedium calceolus

-Cypripedium parviflorum

-Cypripedium pubescens

-Cypripedium reginae

-Cypripedium formosanum

-Cypripedium macranthos

-Cypripedium macranthos alba

-Cypripedium tibeticum

-Cypripedium smithii

-Cypripedium flavum

-Cypripedium guttatum

-Cypripedium kentuckiense

-Cypripedium californicum

-Cypripedium "Gisela"

-Cypripedium "Hans Erni"

-Cypiripedium "Gisela pastell"

-Cypripedium "Aki"

-Cypripedium "Ulla Silkens"

-Cypripedium Rascal

-Cypripedium ventricosum

-Cypripedium ventricosum pastell

-Cypripedium "Ursel"

-Cypiripedium "Sabine"

-Cypripedium "Hank Small"

-Cypripedium "Kristi Lyn"

-Cypripedium "Phillip"

 

Crucea voinicului - hepatica transsilvanica

Posted on April 11, 2013 at 12:05 PM Comments comments (0)

O alta planta rara dar deosebit de atractiva este crucea voinicului.

Drumetii o pot intalni in padurile de fag, la umbra padurilor de molid dar in special pe solurile pietroase si foarte intunecoase ale Carpatilor, fiind o planta endemica.

Nu este deosebit de mare, ea ajunge la 20 cm inaltime. Culoarea albastra (mai rar alb sau roz) atrage privirea ca um magnet, caci in zona in care traieste nu exista altceva decat pamant maroniu si piatra. Face parte din familia Ranunculaceae, la fel ca dediteii.

 

http://edelweiss.sunphoto.ro/Flori/JEVBRIXAEGORZFNUZOO

http://edelweiss.sunphoto.ro/Flori/WHYJGRQHGCKTTKGTXMR

 

 

Traieste pe soluri calcaroase si foarte umede la umbra deasa, intuneric chiar. Desi suporta lumina directa a soarelui, ea se simte mai bine ascunsa printre tufe sau pe stanci, florile albastre iesind din zapada care inca nu s-a topit. Are o toleranta mare pentru solurile calcaroase desi traieste si in alte zone, in munti de sisturi cristaline. Suporta foarte bine argila amestecata cu nisip.

Florile apar din februarie pana in mai, in grup de 3-5, uneori mai multe, de o marime de 5-6 cm.

Numele hepatica si-l trage de la forma frunzei, care este formata din trei lobi, la fel ca ficatul uman. Frunzele erau folosite ca astringent si diuretic, dar in cantitati mari poate deveni otravitoare. Creste inca destul de numeroasa avand in vedere locurile ascunse si inaccesibile necunoscatorilor in ale drumetiei, acele poteci montane numindu-se "nemarcate", de multe ori pline de greutati si pericole ascunse. Rizomul cu radacini lungi ii asigura stabilitatea in zonele expuse intemperiilor: ploaie rapida, suvoaie de apa, zapada care se topeste.

 

Neavand faima orhideelor, fiind putin cunoscuta si uneori neapreciata, a scapat de culegerea nechibzuita, ea traind in voie, numarul plantelor scazand in anii fara zapada. Ea rezista la inghet daca e acoperita de zapada, murind in anii cu inghet uscat. Contrastul dintre culoarea albastru metalizat al petalelor si pistilul vernil fluorescent deasupra caruia atarna polenul de un alb ca de fildes, dau o atractie aparte acestei flori. Fiind destul de mica, de marimea violetelor africane, se preteaza foarte bine la cultura in balcoane umbroase si in spatele caselor unde nu patrunde soarele. Fructul, o aglomerare de pastai lasa semintele sa cada asemeni caldaruselor. Nu prezinta dificultati de germinare, rfiind o planta deosebit de rezistenta si cu putere mare de refacere.

 

Totusi, este trecuta pe lista rosie de protecte mondiala.

 

Deditei (pulsatilla montana dacica)

Posted on April 11, 2013 at 12:05 PM Comments comments (0)

O alta planta rara si pe cale de disparitie este pulsatilla montana, cunoscuta si sub numele de Deditei.

Este o planta minunata care ascunde si niste secrete, dupa cum le voi dezvalui putin mai tarziu. Foarte putini o cunosc, si mai putini au vazut-o pe viu, dar acela care o vede se poate socoti blagoslovit de Dumnezeu. Privirea ne este atrasa de florile mari si pasloase care lucesc in lumina diminetii de primavara. Florile de un albastru intens, parca ar fi de matase scamosata, pline de perisori, dau impresia ca "respira" prin toti porii acel minunat anotimp de primavara...

 

http://edelweiss.sunphoto.ro/Flori/SPGRTDRZGROSKZRYIWJ

http://edelweiss.sunphoto.ro/Flori/ZYWDQZYSKYVJQZBBTIH

http://edelweiss.sunphoto.ro/Flori/AWYLECJWMQRPXVJBOLY

 

Deosebit de atractiva, planta a suferit din cauza culegerii nechibzuite, ea gasindu-si refugiu in poienile codrilor neumblati si pe pajistile ierboase de la joasa inaltime, uneori urcand pana la limita padurii.

Face parte din familia Ranunculaceae. Numele si-l trage din latinescul "pulsare" care inseamna "a lovi, a pulsa". Numele este demn de reusita caci inima pulseaza semnificativ la vederea ei, o asemenea minunatie nu te poate lasa indiferent.

 

Este o planta destul de scunda, cam 15 cm, dar poate ajunge si la 30 cm in timpul infloririi iar in perioada formarii de seminte tija florala cu capsula de seminte se poate inalta chiar la 1 m. Fiind planta de zona uscata se preteaza bine la cultura in gradina, radacina ei ajungand pana la 1 m adancime. In mare parte, dediteii seamana cu florile de colt in ceea ce priveste perisorii: frunzele dispuse in forma de rozeta sunt lipsite de perisori, in schimb cele de dinaintea florii si floarea insasi este acoperita de perisori multi si lungi care unduiesc in adierea vantului. Ati ghicit! Perisorii apara planta de frig. Ca orice floare de munte, are portul pitic si floarea deosebit de mare in raport cu corpul; floarea atinge si 10 cm! Din cauza antocianelor, ele contrasteaza minunat cu frunzele uneori roscate, florile avand culoarea violet existand si o varietate alba. Florile apar in martie-aprilie si explozia de flori care se succed una dupa alta te face sa te gandesti la latinescul "pulsare". Florile campanulate atrag o multime de insecte polenizatoare. Mirosul florii este practic inexistent, dar nici nu-i trebuie pentru a atrage simpatia albinelor si deopotriva pe cea a oamenilor.

 

Dediteii traiesc la umbra padurilor de conifere, pe pamant calcaros. Daca pamantul are mult humus, dediteii sunt in pericol de disparitie, fiind sensibili la supradoza de ingrasamant dar si la "imbratisarea" mortala a ierburilor din jur.

 

Aceasta sensibilitate a ei este de neinteles daca aflam ce contine ea: toate partile sunt otravitoare si mai contine si protoanemonin, o substanta cu un deosebit de puternic efect care provoaca iritatii pielii si mucoaselor. Persoanelor sensibile , o simpla atingere a plantei poate provoca basici si inrosirea pielii. Doamne fereste sa inghita animalul planta caci nu va mai avea rinichi si stomac. Planta si-a creat acest sistem defensiv deoarece straluceste ca un turcoaz in mijlocul solului maroniu al padurilor de conifere. Planta mai contine saponina, terebentina si tanin.

 

Din cauza acestor substante si a perisorilor, in unele zone planta a fost numita "capcana dracului" si "barba dracului" facandu-se referire la toxicitatea ascunsa sub un farmec irezistibil.

 

Asta nu o impiedica insa sa fie atractia gradinii, caci putine flori o egaleaza in frumusete si gingasie. In 1996, dediteii au primit premiul "floarea anului".

 


Rss_feed

Categories

Recent Videos

32 views - 0 comments

Recent Blog Entries

0 comments
Page_white_text Noi
0 comments
0 comments